Economisire la încălzire și răcire: HVAC

În mod normal, consumul sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare (HVAC) reprezintă peste 40% din consumul de energie din birouri și un procent semnificativ din energia utilizată în alte domenii ale unei afaceri. HVAC reprezintă punctul central de interes în identificarea măsurilor de economisire a energiei.

Introducere

Sistemele de încălzire, ventilație și climatizare (HVAC) controlează temperatura, umiditatea și calitatea aerului în interior, asigurând un mediu confortabil pentru persoanele și echipamentele aflate în clădirile noastre.

În calitate de angajat, este puțin probabil să puteți decide înlocuirea sistemului existent de încălzire și răcire cu altul mult mai eficient. Cu toate acestea, există o gamă largă de posibilități prin care vă puteți schimba comportamentul în scopul reducerii consumului de energie pentru încălzirea și răcirea clădirii.

 

Recomandari

  1. Identificați persoana care controlează sistemele HVAC: Astfel puteți raporta orice probleme sau cereri către persoana responsabilă, astfel incât să fie remediate cât mai repede posibil. De asemenea, facilitează înțelegerea modului de funcționare a sistemului în diferite camere.

 

  1. Raportarea oricăror probleme: Trebuie să raportați problemele sesizate, cum ar fi orice semne de umiditate sau goluri vizibile în pereții, pardoselile, acoperișurile, ferestrele sau ușile clădirii. 

 

  1. Reducerea radiației solare: În cazul în care vă aflați în preajma unei ferestre și razele soarelui vă incomodează, reglați jaluzele pentru a asigura un mediu confortabil în birou și direcționați lumina către tavane și pereți. Jaluzele sau perdelele trebuie trase noaptea pentru a reduce aportul de căldură produs de razele soarelui dimineața pe timp de vară și pentru evitarea pierderii de căldură iarna.

                      

  1. Opriți încălzirea înainte de a deschide fereastra: Dacă vă este prea cald, verificați mai întâi dacă încălzirea este pornită și dacă poate fi oprită înainte de a deschide o fereastră. Dacă încălzirea este pornită, prin deschiderea unei ferestre sistemul de încălzire va fi mult mai solicitat.

 

  1. Utilizați modul natural de ventilare și răcire: Înainte de a porni climatizarea, verificați mai întâi dacă prin deschiderea ferestrelor aflate în părțile opuse ale camerei se poate obține o temperatură confortabilă. Dacă nu se obține astfel o temperatură confortabilă, închideți ferestrele și porniți climatizarea. Aparatul de aer condiționat nu trebuie să fie functioneze niciodată atunci când ferestrele sunt deschise.

 

  1. Îmbrăcați-vă corespunzător: Vestimentația trebuie adaptată în funcție de sezon. În general,  în birouri, este normal să existe o diferență de temperatură de 3°C între vară și iarnă.

 

  1. Nu efectuați controale pe cont propriu: Nu reglați sistemele de control centralizate pentru încălzire și răcire, în cazul în care nu dețineți permisiunea sau expertiza în acest sens. În cazul în care există o problemă, aceasta trebuie raportată. 

 

  1. Evitați utilizarea de dispozitive de încălzire și răcire portabile: Nu aduceți în birou dispozitive de încălzire sau răcire, fără permisiune. Aceste dispozitive reprezintă deseori un pericol pentru sănătate și siguranță și nu ar trebui niciodată lăsate în zone neocupate sau conectate la un prelungitor. Dacă vă este prea cald sau prea frig – raportați mai întâi această problemă.
     

Mai multe informații despre aceste recomandări cheie pot fi găsite mai jos.

Informatii suplimentare


Îmbunătățirea componentelor constructive ale clădirii
 


Mentenanta necorespunzătoare a componentelor constructive ale clădirii va duce la creșterea costurilor de încălzire sau răcire, deoarece clădirea își va pierde capacitatea de a reține aerul încălzit sau răcit. De asemenea, spaţiile dintre diversele componente constructive vor cauza crearea curentului de aer ce nu reprezintă doar un motiv de disconfort și nemulțumire din partea personalului, dar și costurile pentru energie vor fi mult mai mari. O ușă cu un spațiu de 3 mm va permite intrarea aerului la fel ca în cazul unei deschideri în perete de dimensiunea unei cărămizi. Atunci când într-o clădire nu se formează curent de aer, sistemele sale de încălzire și răcire nu vor fi atât de solicitate, rezultând costuri mai scăzute pentru energie.

 

Nu vă așteptați ca cei responsabili să fie conștienți de problema legată de curentul de aer din interiorul clădirii sau orice probleme legate de elemente constructive, prin urmare, asigurați-vă că le raportați.
 


Reducerea încălzirii în exces
 


Înainte de utilizarea echipamentului de răcire, este important să încercați și să evitați încălzirea în exces, de exemplu încălzirea datorată razelor soarelui, echipamentelor, iluminatului și refrigerării. Lumina soarelui este cel mai ușor de controlat deoarece puteți regla jaluzelele pentru a redirecționa lumina spre tavan sau pereți. În cazul în care ferestrele nu sunt prevăzute cu jaluzele, folie sau sticlă ce reflectă căldura, anunțați persoanele responsabile. În cazul în care faceți parte din departamentul de achiziții, luați în considerare eficiența energetică a produselor pe care le achiziționați deoarece cu cât sunt mai eficiente aceste produse, cu atât va scade costul pentru energie pe termen lung.
 


Nu deschideți ferestrele în timp ce căldura este pornită
 


Dacă vă este prea cald și sistemul de încălzire este pornit, este posibil ca termostatul să fie setat pe o valoare prea ridicată. Dacă deschideți imediat fereastra pentru a crea un mediu confortabil,  sistemul de încălzire fi mult mai solicitat pentru a menține temperatura la care este setat termostatul.  Astfel, va fi utilizată mai multă energie și costurile vor fi mai mari. În schimb, anunțați persoana responsabilă pentru a opri sistemul de încălzire. De asemenea, puteți aminti respectivei persoane setările recomandate pentru termostat.

 

Legislația romînească în materie nu stabilește care este temperatura optimă pentru desfășurarea activității într-un spațiu de birouri.

 

Totuși, senzaţia de bună stare fiziologică apare atunci cînd diferenţa dintre temperatura aerului şi cea a suprafeţei încăperii nu depăşeşte 2-3°C.

 

Temperatura aerului recomandată pentru munca intelectuală în poziţia şezând este de 21-23°C, iar pentru  munca uşoară în poziţia şezând este de 19°C. De asemenea, specialiştii cer, în general, ca diferenţa între temperatura exterioară şi cea interioară în timpul sezonului cald să nu depăşească 4°C.

 

În stabilirea temperaturii optime trebuie să se ia în calcul şi mişcarea şi umiditatea aerului. Mişcarea aerului trebuie să fie mai mică de 0,2 m/s; în cazul lucrărilor deosebit de delicate care cer o imobilitate prelungită a corpului, nu trebuie să depăşească 0,1 m/s.(Organizarea ergonomică a muncii în birou – Ionel Enache)

 

Setarea termostatului la o temperatură redusă cu 1°C poate reduce costurile de încălzire cu aproximativ 8%. În timpul răcirii, prin setarea unui nivel de climatizare cu 1°C mai mult, se economisește 2-4%.
 


Răcirea și ventilația naturală
 


Înainte de a solicita oprirea aerului condiționat, întrebați dacă puteți deschide ferestrelor aflate în părțile opuse ale clădirii pentru a permite ventilației naturale să scadă temperatura internă. Această răcire gratuită a clădirii reduce consumul de energie, rezultând reduceri semnificative ale costurilor.
 


De ce este necesară o vestimentație adecvată
 


După cum ați citit mai sus, răcirea și încălzirea excesivă duc la creșterea semnificativă a costurilor pentru energie. Prin urmare, în cazul în care vestimentația nu este adecvată, va fi necesară creșterea consumului de energie pentru a crea un mediu confortabil. Vestimentația adecvată va preveni consumul excesiv de energie.
 


Controlul sistemelor HVAC
 


Sistemele HVAC pot fi controlate în mod automat. Cu ajutorul unui temporizator, poate fi setat momentul de pornire și oprire și de asemenea, pot fi programate pentru a menține o anumită temperatură. Contactați personalul responsabil pentru a vă asigura că procesele de reglare sunt setate pentru perioadele de timp necesare. 

 

Dacă termostatul este reglat, de exemplu, prin creșterea temperaturii la care pornește sistemul de răcire, probabil nu veți cunoaște modul în care trebuie reglat sistemul de încălzire în mod corespunzător. Astfel, poate rezulta încălzirea și răcirea simultană. Pentru aceasta trebuie setat un interval de insensibilitate (”dead band”) de aproximativ 4 - 5°C, prevenind încălzirea și răcirea simultană în acest interval.

 

Diagrama de mai jos afișează un interval de insensibilitate (”dead band”) de 5°C de la 19°C la 24°C. Desigur, pentru condiţiile din ţara noastră, intervalul de insensibilitate (“dead band”) poate fi setat, spre exemplu, de la 22 °C, la 26 °C.

 

În cazul în care sesizați faptul că sistemele HVAC pornesc în momente necorespunzătoare sau temperaturile setate sunt incorecte, notificați persoana responsabilă.

 

Diagrama controlului intervalului de insensibilitate, indicând temperaturile recomandate

 


Dispozitive de încălzire portabile
 

 

În cazul în care vă este întotdeauna frig, însă sistemul de încălzire este setat corect, este un semn că există o problemă a sistemului sau a elementelor constructive. Întrebați persoana responsabilă pentru răcire și încălzire dacă debitele aerului de încălzire și răcire pot fi reduse – acestea sunt deseori setate la valori prea ridicate, ceea ce determină crearea unui curent de aer, inconfortabil pentru personalul  aflat în apropiere.

În cazul în care remedierea nu este posibilă, puteți întreba dacă există un control local al sistemului de încălzire amplasat în partea dumneavoastră de birou.

Problema dispozitivelor de încălzire portabile este reprezentată de faptul că pot afecta controlul general al temperaturii spațiului pe care încercați să-l încălziți sau răciți. De multe ori aceste dispozitive sunt un pericol pentru sănătate și siguranță și nu ar trebui lăsate niciodată în zone neocupate sau lăsate conectate la un prelungitor.

Asigurați-vă că dispozitivele de încălzire portabile din locația de lucru sunt verificate de către o persoană competentă .

Instrumente si resurse

  • BPIE Initiative in Romania
    BPIE aims to support the effective implementation of European policies on energy in buildings and contribute to the development of a market for energy efficient buildings. Companies can use this information for getting information about legal aspects and best practices in EU
  • energynomics.ro
    Companies can find here various information on EE and RES . Energynomics Magazine can be downloaded on this website
  • Federation of Association of Energy Utilities Companies
    Companies can find on this website useful information and statistics  about energy efficiency  actions, but also on energy puchasing (natural gas, electricty)
  • National Regulatory Authority for Energy
    Companies will find on this website all necessary information about legal framework in the field of energy in Romania
  • Romanian Green Building Council
    Companies cand find on this website useful information about sustainability in buildings and best practices
  • EBRD Advice for Small Businesses
    Through the EBRD Advice for Small Businesses programme, eligible Romanian companies can obtain grants representing up to 75% of the total net cost of the consultancy project
  • Environment Fund Administration
    Program for financing  energy efficiency works,  applied legal entities. Local autorities, but also legal entities acting as NGO's in social sector are eligible
  • Minsitry of European Funds, Operational Programmes
    Portal of Ministry for European Funds, presenting all the structural funds active in Romania
  • Norwegian and EEA Financial Mechanism
    The EEA Grants and Norway Grants are the financial contributions of Norway, Iceland and Liechtenstein towards the reduction of economic and social disparities in the European Economic Area (EEA) and to strengthen bilateral relations with 16 EU and EEA Member States in Northern, Central and Southern Europe. One Priority Axis of the Programme for 2014-2020  is "Environment, Energy, Climate Change and Low Carbon Economy"
  • Portalul surselor de finantare
    Companies can use this website to get informed about various funding opportunities for their projects, including energy efficiency and RES projects
  • The Romanian Energy Efficiency Fund
    The Romanian Energy Efficiency Fund  is a financial institution providing commercial financing of investments projects aiming the rational use of energy (RUE). The Fund assists industrial companies and other energy consumers in adopting and use of modern technologies for efficient use of energy.
Sfatul zilei
Inchideti echipamentele precum imprimantele, fotocopiatoarele sau cafetierele, cand nu aveti nevoie de ele.

A fost folositor?