Finanțați-vă proiectul ecologic: Finanțare pentru IMM-uri
Informații cheie
Există o mulțime de opțiuni de finanțare disponibile - asigurați-vă că vă faceți temele. Finanțarea măsurilor de sustenabilitate ar putea fi mai ușoară decât credeți.
Introducere
Investirea în echipamente eficiente din punct de vedere energetic este un pas logic pentru afaceri și mediu. Există o serie de scheme financiare disponibile pentru a ajuta această investiție să fie cât mai atractivă.
Recomandări
- Faceți cercetări asupra economiilor financiare asociate reducerii emisiilor. Când analizați cazul afacerii proprii, asigurați-vă că includeți cifre privind economiile unui proiect de sustenabilitate și includeți perioadele de recuperare a investiției acolo unde este cazul / posibil.
- Obțineți mai multe oferte de la furnizori. Asigurați-vă că faceți cercetări de piață pentru a obține cea mai bună ofertă atunci când planificați un proiect. Este, de asemenea, de dorit să încercați să verificați datele referitoare la eficiență furnizate de potențialii furnizori. Este uneori în interesul lor să exagereze.
- Cercetați posibilitățile de finanțare cu atenție. Există o mulțime de opțiuni de finanțare diferite și o mulțime de granturi disponibile. Asigurați-vă că cunoașteți toate oportunitățile. Adesea granturile, în special cele mai mari, oferă doar o parte din costurile inițiale de capital. Fiți pregătit să apelați la diferite opțiuni de finanțare.
Informații suplimentare
Opțiuni de finanțare
Poate fi dificil să găsiți timp pentru a cerceta opțiunile de finanțare pentru proiectele dvs.
Puteți căuta finanțare nerambursabilă sau puteți apela la creditele oferite de băncile comerciale IMM-urilor.
Prezentăm mai jos câteva opțiuni pentru finanțarea nerambursabilă proiectelor dvs. ecologice.
Fondul Român pentru Eficiența Energetică (http://www.free.org.ro)
Fondul Român pentru Eficienţa Energiei finanţează în condiţii comerciale companiile din sectorul industrial şi alţi consumatori de energie pentru a le facilita adoptarea şi folosirea tehnologiilor de utilizare eficienta a energiei. Aceasta poate îndrepta economia către o scădere a intensităţii energiei şi a emisiilor de gaze poluante sau cu efect de seră.
Programul Româno - Elveţian pentru IMM-uri (PREIMM) (http://www.aippimm.ro/categorie/agentie-executiva/)
PREIMM este un proiect în cadrul „Programului de Cooperare Elveţiano-Român (PCER) pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse”, care a fost aprobat de Guvernul României prin HG nr. 1065/2010.
Proiectul este implementat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în parteneriat cu CEC Bank.
Scopul Programului este acela de a răspunde unui deficit de credite existent pe piaţa financiară din România prin acordarea unor instrumente financiare precum creditele de investiţii în scopul sprijinirii dezvoltării şi creşterii competitivităţii IMM-urilor din România în 6 domenii prioritare (fabricaţie, servicii medicale, turism, comercializarea sistemelor/ echipamentelor specifice economisirii de energie şi a celor care utilizează resurse de energie regenerabile pentru eficientizarea propriilor activităţi, informaţii şi comunicaţii, transporturi şi depozitare), în scopul diminuării decalajului de competitivitate faţă de media Uniunii Europene extinse.
Programul are ca obiectiv facilitarea accesului IMM-urilor la credite pentru investiţii pe o perioadă de maximum 5 ani, în condiţii financiare favorabile pentru beneficiari.
Programul Operațional Regional (POR)
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este succesorul Programului Operațional Regional 2007-2020 și unul dintre programele prin care România va putea accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020.
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, a fost adoptat de Comisia Europeană (CE) pe data de 23 iunie 2015.
POR 2014–2020 își propune ca obiectiv general creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Axa Prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii
Suma alocată - 877.11 mil euro FEDR
Tipuri de activități: construcția/ modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii crearea/ modernizare/ extinderea incubatoarelor/ acceleratoarelor de afaceri, inclusiv dezvoltarea serviciilor aferente